marți, 22 august 2017

Monumentul Ecaterinei Teodoroiu de la Muncelu

"Pe aceste locuri a căzut eroic în luptele pentru apărarea Patriei, la 22 august 1917, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu"
Aceste cuvinte lapidare sunt săpate în obeliscul ridicat pe partea dreaptă a drumului între comunele Străoane și Răcoasa, pe șoseaua ce urcă de la Mărășești la Soveja. 

"Here fell heroically fighting for her Motherland, on July 22nd 1917, second lieutenant Ecaterina Teodoroiu"
These few words are etched in the obelisk erected on the right side of the road between Străoane and Răcoasa, on the way from Mărășești to Soveja.

Am auzit recent din întâmplare de acest monument și m-a luat prin surprindere când l-am zărit brusc într-o curbă la ieșirea din satul Muncelu.

I only heard recently of this monument and I was surprised to stumble upon it in a curb exiting from Muncelu village.

Astfel, sunt 100 de ani de la momentul în care, în timp ce regimentul ei respingea unul dintre ultimele atacuri germane din cadrul bătăliei de la Mărășești, Ecaterina a fost lovită mortal.

Thus, it's 100 years since the moment when, while leading her regiment which was repulsing one of the last German attacks in the battle of Mărășești, Ecaterina was mortally struck.
"Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!" ar fi strigat eroina, la momentul ultimului ei asalt.
La rândul ei, presa europeană titra: "Moartea glorioasă a unei eroine române".

"Forward, lads, don't give up, you're with me!" she called, dashing for her last assault.
The European press wrote those days: "The glorious death of Romanian heroine".

Astăzi, peste dealul sângeros s-a reașternut liniștea. Cresc culturi agricole, iar în vinul renumit din regiune curge, la propriu, sângele eroilor.
Aceștia nu au murit, pentru că trăiesc în amintirea noastră. Ei ne-au dat icoana sfântă a României Mari, iar în fruntea lor se află în continuare, ca în seara zilei de 22 august 1917, Ecaterina Teodoroiu.

Today, quiet has settled on the bloody hill. Agriculture is thriving and the renowned wine from the region flows red with heroes' blood. 
They are not dead, they live in our memory. They gave us the holy icon of Greater Romania, and before them still marches, like on that August evening of 1917, Ecaterina Teodoroiu.

miercuri, 9 august 2017

Strășeni - Caravana Unirii

Prolog: caravana de informare de anul acesta a început cu o oprire la Stolniceni, Hâncești, la o tabără de arheologie, la care am ajuns cu noaptea în cap, dar am câștigat astfel niște priveliști frumoase pe dealurile Basarabiei, cu ceața care se ridica.

La intrarea în sat, nelipsitele troițe și fântâni albastre. Mi-a fost dor de ele!

Vizita la Stolniceni a fost prilej pentru o donație de carte românească și de a întâlni un grup fain de arheologi, studenți și profesori.
Donația de carte m-a întărit în convingerea că această acțiune este de mare importanță: trebuie să aprovizionăm școlile din Basarabia cu carte românească. Bucureștiul o poate face: sunt mii, poate zeci de mii de români aici care au cărți de donat, biblioteci de reorganizat. Aceste cărți sunt vitale peste Prut.
Am văzut pentru prima dată de aproape un șantier arheologic și îmi doresc să mai ajung (de exemplu la Târgșor sau la Castrul de la Mălăiești - Prahova). M-am simțit foarte mult în elementul meu și asta mi-a confirmat, dacă mai era nevoie, că trebuie să mă înscriu la master în disciplina mea de suflet. Anul viitor, negreșit.
bonus: duș în aer liber, la butoi, în stilul Marșului lui Ștefan cel Mare.

Vara aceasta Asociația Unirea - ODIP Onoare, Demnitate și Patrie a desfășurat o caravană de informare în peste 350 de sate din 12 raioane. Eu m-am alăturat "Caravanei Unirii" la Strășeni, la nord de Chișinău (aici, comitetul de primire la primărie).

Primăria Strășeni arată impecabil, pentru că se vede când omul e cinstit și harnic. 


În sala de consiliu, care se prezintă mai bine decât sălile multor instituții din București, am fost primiți, fără compromisuri, de doamna primar Valentina Casian: "Sunt unii care cinstesc valorile neamului și sunt alții care absorb tot dar nu dau nimic înapoi". Urmau pentru noi 3 zile în Strășeni și în satele din împrejurimi.

Prima zi am fost doar prin străzile orașului, cu vorba bună și cu pliante. Am ajuns și la piață, am luat kilograme de piersici la prețul imbatabil de 2 lei și m-am "împrietenit" cu barul "Driver" care avea wi-fi.
(aici la piață cu colegul Radu)

O voluntară veterană din Tinerii Moldovei, Valeria, ne-a făcut surpriza tare plăcută de a veni cu noi, ea fiind din Strășeni. De altfel, în aceeași zi, am dat o fugă și înapoi în Chișinău la lansarea cărții lui George, "Blocați în labirint". Ulterior am ajuns și la Mărășești, cu colegul meu din Hora Quest Cahul - Mihai, student la istorie. Solidaritate unionistă.

A doua zi a început la Vorniceni, un sat în care am mai fost și acum doi ani în Marșul lui Ștefan cel Mare și unde am recunoscut această minunată poartă. Îmi aduc aminte cu mare plăcere de primirea de atunci la casa de cultură. Îmi rămâne în suflet, Vorniceni, și îmi place mult și numele satului.

De altfel și anul acesta am fost frumos primiți la primărie. 
Toată ziua am fost în echipa organizată de Michael Dediu, basarabean stabilit de ceva ani în Statele Unite dar activ câteva săptămâni pe teren cu unioniștii și care sub genericul "Dediu productions" a filmat multe aspecte din caravană. 
Pentru următoarele două zile, colega mea de echipă avea să fie Ecaterina (în centru, cu mapa în mână).


Catia a fost și în Hora Quest Cahul anul trecut, doar că am fost în echipe diferite atunci, dar am recuperat colindatul ulițelor anul ăsta. E absolventă a Colegiului Petru Rareș din Chișinău și este mai mult decât motivată să șteargă granița de pe Prut, ca să vadă mai mult din țara noastră, inclusiv printr-o implicare foarte activă în asociațiile unioniste.

Ca în toți ceilalți ani, m-au fascinat porțile în care ne lăsam pliantele. În continuare mă uimește multitudinea de variante, "majoritatea cu frunze sau struguri", cum spunea o prietenă, dar nu numai. Varietatea cromatică, de material sau de motive este demnă de un studiu, dar mă voi rezuma aici să prezint principalele variante, prima fiind, într-adevăr, floarea cu cinci petale. Îmi place, în acest caz, culoarea curată, crem, aleasă, foare rară. De remarcat și superbele cerdace închise cu lemn. 

Oarecum preferatul meu: modelul zgârie-norului. Pare a fi o variantă stilizată a cu Palatului Culturii de la Varșovia sau a Palatului Presei Libere de la București. Îmi place - deși e de inspirație sovietică - pentru că un model urban la sat mi se pare surprinzător.
Precum casele, deseori înlocuite cu unele mai noi și fără personalitate (a se vedea în curte), și porțile de tablă vopsită sunt în pericol de a fi înlocuite cu modele de serie...

O variație pe tema modelului floral este cel al florilor în ghiveci.

un model curent: berzele

răspândite sunt și modelele solare

deseori se găsesc motive geometrice
un motiv interesant este motivul "tehnic", cum îi spun eu, format din roți dințate

Alteori, modelul prezintă adevărate peisaje mioritice...

...chiar policrome în variantele cele mai izbutite (dar proprietarul acestei case nu era unionist... :/ )

Am fost surprins să găsesc prin satele din raion și porți din lemn, uneori înalte, ca în Transilvania.

Iată, deci, o varietate demnă de luat în seamă a porților de tablă (aici modelul cu struguri ȘI cu berze). Nu sunt foarte vechi, ci doar de câteva zeci de ani, dar  în opinia mea constituie un patrimoniu care trebuie ocrotit; ele trebuie păstrate, nu înlocuite.

În Lozova, unde am făcut un popas acum 2 ani în timpul marșului, am avut plăcuta surpriză de a fi invitați la ceai de o familie harnică, ce își împarte timpul între Franța și Republica Moldova. Aici își construiește o foarte frumoasă casă. Din păcate conversația nu a abordat doar subiecte plăcute, ci și aspecte legate de corupția și de sărăcia care năpăstuiesc Republica Moldova, recunoscând în cele povestite de gazde aspectele evocate de George în "Blocați în labirint". Ca mulți dintre interlocutorii noștri din sate, și ei au concluzionat succint: "Unirea este cea mai rapidă soluție de a ieși din situația asta".

Ultimul sat vizitat în a doua zi a fost Miclăușeni, unde am fost emoționat să descopăr Cimitirul de onoare al eroilor români, soldați căzuți în al Doilea Război Mondial. Este primul vizitat de mine în Basarabia. 
Cimitirul a fost amenajat la inițiativa Gintei Latine Sângeorz-Băi - Vărzărești - Nisporeni cu finanțare din partea Oficiului Național Cultul Eroilor din România. A fost inaugurat de Ziua Armatei Române (28 octombrie) în 2008. În proiect s-a implicat și municipiul Lugoj, înfrățit cu localitatea Nisporeni.
În dreapta mea, Sergiu, profesor de geografie, voluntar vară de vară din 2014.

A treia și ultima zi pentru mine a început cu comuna Cojușna, lângă Chișinău, sat mare cu mulți unioniști, unii foarte dragi mie (în imagine, masiva casă de cultură a comunei, printre cele mai frumoase pe care le-am văzut)
Un alt sat acoperit în acea zi a fost Scoreni, dar pentru care accesul se face pe un drum de pământ. Urmăresc călătoria cu motocicleta a lui Mihai Barbu în Mongolia: drumurile sunt la fel: din pământ, cu excoriații orizontale de la ploaie, care-ți zgâlție dinții și distrug suspensiile. Situație inacceptabilă pentru care cred că doar unirea constituie soluție. Doar așa se poate interveni operativ, masiv și decisiv pentru a remedia crase probleme de infrastructură și dezvoltare, mult mai grave decât cele pe care le avem în România.
 
Am crezut că îmi va fi greu să merg și anul acesta în tura de informare. Nu voiam să sar acest an, după ce în ultimii 3 am fost în fiecare vară pe teren, în Basarabia, dar deja știu cât e de greu, pe caniculă, să bați satele, să înfrunți căldura, praful și uneori oameni nu tocmai înțelegători. 
Totuși, nu a fost greu. Contactul direct cu Basarabia are darul de a mă mobiliza și mai mult. Când văd în ce greutăți se zbat oamenii, doar pentru că țara noastră a fost feliată de dictatori acum peste o jumătate de veac, când văd cum colegii mei mai mici înfruntă toate lipsurile cu zâmbetul pe buze, mă îndârjesc și eu și mai mult. Sunt extraordinar de mulți unioniști în Basarabia, oameni care vor să lupte pentru un viitor mai bun, pentru identitatea regăsită și pentru țara reunită. Nu avem dreptul să  îi lăsăm, nu putem să abandonăm.
Cum scria asociația Uniunea Educatoarelor Române acum un secol despre solidaritatea de neam: "Să ne deschidem inima, să ne deschidem mâna și să dăm, să dăm mereu până nu va mai fi nevoie de dat. Cei care avem mult, să dăm mult, cei care avem puțin, să dăm puțin, dar să dăm cu toții".
Principalul atu al Republicii Moldova sunt oamenii: ei sunt bogăția.
Principala forță a mișcării unioniste sunt, de asemenea, oamenii. Și în acest an grupul meu a fost format din numeroși voluntari, cu preocupări, pasiuni și temperamente diferite dar pe care îi leagă același lucru: dorința de a redeveni un popor într-o singură țară. 
Printre prietenii din tura aceasta, îi pot menționa pe Sergiu, care s-a numărat printre coordonatori. Împărțim aceeași zodie și același an de naștere și am fost impresionat să aflu că a fost plecat un număr de ani în Norvegia, dar că acum este în Republica Moldova alături de Asociația Unirea, cu entuziasm și determinare metodică. Și nu, nici de data aceasta nu am fost eu cel mai mare din grup :D 
Plăcut surprins am fost să vorbesc și cu Mirela și sora ei Mihaela: sunt cinci copii în familie, dintre care ele cele mai mari și deja foarte implicate social; tatăl lor este conferențiar universitar - doctor. Familie frumoasă, educată, elita acestui ținut. Viitorul României necesită unirea, pentru că înainte de a primi cote de migranți, trebuie să îi readucem alături de noi pe frații și pe surorile noastre, frumoasele familii de peste Prut.

Cum spuneam și în caravană, unionistului - fără a cunoaște pe teren Basarabia - acestuia îi lipsește ceva. Unionistul și românul patriot trebuie să vină la fața locului și să se implice, să-și facă prieteni aici, să-și facă legături de încredere, să cunoască plaiurile la fața locului, să le bată la pas. De altfel sunt foarte multe lucruri frumoase de văzut, oricine are doar de câștigat de pe urma unei vizite în Basarabia. 
Trebuie să avem încredere în noi, pentru că unirea este aproape dacă noi ne implicăm să o realizăm; și este în beneficiul tuturor.
Aștept deja cu nerăbdare ocazia de a revedea prietenii făcuți anul acesta și pe cei din anii precedenți, în acțiuni de și mai mare amploare pe care le vom organiza, pentru că abia începem a marca, în felul nostru caracteristic, Centenarul Marii Uniri.

Vom învinge, pentru că nu ne vom opri niciodată! (legământul unioniștilor la centenarul de la Mărășești)

miercuri, 5 iulie 2017

Mausoleul Focșani

Mi-am propus, cu ocazia centenarului bătăliilor din vara anului 1917, să vizitez mausoleele din județul Vrancea, circuit denumit "Vrancea Eroică". Într-adevăr, autoritățile culturale județene promovează împreună mausoleele de la Focșani, Mărășești, Mărăști și Soveja, iar aceastea poat fi vizitate, în această ordine, în doar o zi.

Mausoleul a fost ridicat după planurile arhitectului Ștefan Balosin începând cu anul 1925, dar lucrările au fost terminate abia la începutul anilor 1940, fiind terminate anevoios, în mare parte din donații, autoritățile din acele vremuri neprioritizând lucrarea.

Totuși, mausoleul are rolul important de a adăposti 2619 eroi, în mare parte soldați necunoscuți. Osemintele acestora au fost exhumate de pe câmpurile de luptă și aduse în mausoleu pentru a li se acorda onorurile și un loc de veci demn.

Neîngrijit mult timp după al Doilea Război Mondial, mausoleul a servit până recent și ca biserică parohială.

În ultimii ani a fost restaurat prin proiectul din fonduri europene "Drumul de glorie al armatei române în Primul Război Mondial".

miercuri, 28 iunie 2017

Parcul Copou

În iarna nu este anotimpul ideal pentru a vizita Parcul Copou, însă așa a fost să fie. Am vrut numaidecât să vizitez miticul parc din Iași și obiectivele sale emblematice: Obeliscul cu lei și Teiul lui Eminescu. 

Cea mai veche grădină publică din Iași, a fost amenajată începând cu 1833, iar primul ei simbol a fost Obeliscul cu lei.

Inaugurat în 1841, a fost ridicat la inițiativa cărturarului Gheorghe Asachi  (1788 - 1869) în cinstea Regulamentelor Organice (prima constituție a Principatelor române) și în onoarea domnitorului Mihail Sturdza (1834 - 1849).

La scurt timp, Copoul avea să devină emblematic pentru încă un timp: un tei multisecular ce a pre-existat parcului. L-a remarcat și Asachi, dar Eminescu este cel care i-a conferit titlul de noblețe, fiind denumit, în memoria poetului, "Teiul lui Eminescu". 

dedicația de pe monumentul poetului

Grădina Copou are și o alee a clasicilor, dominată de figura bunului prieten al lui Mihai Eminescu: Ion Creangă. 

Eu abia aștept să revăd Iașiul și cu siguranță Grădina Copou, vara, iar acest articol va fi actualizat corespunzător. 
Astfel se încheie relatarea despre orașul celor șapte coline, care m-a surprins cu multitudinea de muzee și obiective turistice. Iași ocupă un loc special în istoria României și pe orice circuit turistic în țară.
Părăsim, așadar, capitala Moldovei pentru dealurile și câmpiile însângerate ale Vrancei: urmează o serie despre câmpurile de bătălie din Primul Război Mondial și mausoleele ridicate în memoria eroilor căzuți.    


miercuri, 21 iunie 2017

Mânăstirea Cetățuia

Mânăstirea Cetățuia a fost printre principalele obiective pe care voiam să le vizitez la Iași.

Fortificată pe un deal din sudul orașului ca o adevărată cetate, a fost fondată de temutul și vicleanul domnitor Gheorghe Duca, care a domnit de 3 ori în Moldova (1665 - 1666, 1668 - 1672, 1678 - 1683), o dată în Țara Românească și a dobândit și titlul de Hatman al Ucrainei.

Voievodul este un personaj principal, cinic și intrigant, în romanul lui Mihail Sadoveanu "Zodia cancerului sau vremea Ducăi - Vodă", un domnitor suficient de bogat să înalțe o falnică mânăstire, pe deasupra și bine întărită.

De altfel, când sultanul Mehmed al IV-lea s-a interesat de cheltuielile pentru mânăstire, domnitorul l-a amăgit că doar 30 de pungi de aur, probabil pentru a nu dezvălui adevărata avere cheltuită și să provoace invidia padișahului. 
De altfel acesta din urmă a fost oaspetele mânăstirii în anul 1672 când turcii au cucerit Podolia, cu Cetatea Camenița.

Întâmplarea face că am reușit să vizitez mânăstirea doar după lăsatul nopții; era cu atât mai impresionantă, austeră, marțială. 

Am avut norocul de a o găsi deschisă. Fresca e ștearsă, dar e veche, originală.

detaliile fațadei 

De mai multe ori mânăstirea a servit ca refugiu domnitorilor Moldovei și a fost de mai multe ori asediată.

Mânăsitrea a intrat în ruină, mai ales după secularizarea averilor mânăstirești și a fost salvată prin restuararea din 1911, la inițiativa Casei Regale și cu ocazia jubileului de 50 de ani a Universității Iași.

Cu acea ocazie au fost reclădite egumenia sau casa domnească (în imagine), ceea ce conferă ansambului un grad ridicat de autenticitate.

Prin poziția pe care o ocupă, istoria și înfățișarea sa de autentică mânăstire fortificată medievală, Cetățuia rămâne pentru mine unul dintre locurile preferate din Iași, pe care mi-l doresc să-l revăd cât mai curând și vara, pe lumină.