Fânfest ediția a 9-a la Roșia Montană

Soarele abia răsărea când, împreună cu Mădălina și George, lăsam în urmă Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, unde am asistat la a XII-a ediție a Universității de Vară pentru Românii de Pretutindeni. Eram deja pe drum, cu destinația Roșia Montană. Mai mult întâmplător, urma să văd și anul acesta festivalul Fânfest, după ce mai fusesem o dată la acest festival, acum doi ani.
Aerul era răcoros, soarele abia răsărea, iar drumul frumos. Am luat-o chiar de-a curmezișul Transilvaniei, de la Gheorgheni spre Sovata, Târgu Mureș, Turda, Câmpeni și în final Roșia Montană. Drumuri sinuoase, pe care uneori media orară era cam scăzută, dar cu peisaje pitorești.
Drumul de vreo 6 ore a fost și ocazia de a mai sta de povești cu colegii mei unioniști. Paradoxal, deși ne cunoaștem de mulți ani, ne-am văzut mai mult pe la acțiuni, ședințe, marșuri, conferințe; mai mult am muncit împreună, nu ne-am întins la vorbă, așa că un astfel de drum lung a fost ocazia să mai și vorbim despre noi şi despre vieţile noastre, nu doar despre Unire.  

Am ajuns la Roșia pe la prânz. Eram pentru a patra oară în acest loc minunat, cu peisajele tipice ale munților Apuseni - dealuri, păduri, căpițe... Nu prea mâncasem nimic, așa că după ce am lăsat bagajele, cu Mădălina am dat o raită prin sat și am ajuns la Țarina, unde se putea mânca din belșug: frigărui, mici, cârnăciori. Era o atmosferă câmpenească.

Pe drum am văzut un Aro vechi, cu patru locuri și remorcă. Mai rar văd așa ceva și se pare că cheful meun de a fotografia mașini vechi nu se manifestă doar în Basarabia.

La plimbare prin Roșia Montană am constatat multe schimbări față de acum 5 ani când am fost prima dată. Multe case au fost renovate.

Din păcate, multe dintre aceste lucrări sunt realizate de Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) pe casele pe care le-au cumpărat, pentru a goli satul și a porni proiectul ce ar distruge zona, cu natură şi cu patrimoniu istoric cu tot. Prețul cerut este mult prea mare, iar lucrările lor, chipurile pentru salvarea patrimoniului național, sunt praf în ochi. În imagine este una dintre casele mele preferate de la Roșia Montană, ce se află pe strada principală cum e urcă dealul. Nu unt sigur că ar fi proprietate RMGC pentru că nu există o placă pe ea în acest sens. Am fotografiat-o și acum câțiva ani, înainte de restaurare.

O altă casă ce îmi place mult, nu departe de precedenta. Aceasta nu s-a schimbat deloc în 5 ani, și are o frumoasă patină a vremii. Astfel de case trebuie restaurate cu multă grijă, sau mai bine deloc, pentru că li se strică tot farmecul şi identitatea.

Coborând spre galeriile romane, aproape fiecare casă de pe strada principală merită fotografiată.

Unele sunt foarte vechi, construite din chirpici, aceasta fiind cu un acoperiș temporar, cam șubrezel.

Această casă a fost de asemenea reparată în ultimii ani, mai ales veranda de lemn, și nu aparține RMGC. Roșia Montană trăiește, deși au fost forțe imense care s-au străduit în ultimii 15 ani să o distrugă.

Această casă poartă o placă ce indică faptul că a fost cumpărată de RMGC. Acum câțiva ani plăcile erau mai mici, mai discrete, acum sunt țipătoare, parcă agresează trecătorul.
După această plimbare care a fost și prilej de prânz, am tras un somn toată dupămasa - se și impunea după drumul de dimineață, cu atât mai mult cu cât aveam așteptări mari pentru petrecerea de seară.

Din păcate, față de acum doi ani când am ajuns la scena din Țarina la ora două noaptea, direct din București, și am intrat imediat în atmosfera de petrecere, aceasta a lăsat de dorit de astă dată,  în ambele seri. Trupele nu mi-au plăcut aproape deloc, mai bună era muzica la scena secundară cu DJ. Pe urmă, erau mult mai puțin oameni. Unde sunt oare toți bucureștenii aceia din toamna trecută care mărșăluiau pe străzi? S-au desumflat? A trecut moda Roșiei Montane? Nu au curiozitatea să vină să vadă cum este, la fața locului? Foarte rău!

Singurii care se făceau auziți și văzuți, care transmiteau mesaje pregătite special, erau ultrașii români "Uniți Sub Tricolor", susținătorii echipei naționale, cei cu care am petrecut cele două zile la Roșia Montană. Ei de la bun început și-au propus să nu vină la Fânfest doar pentru muzică, sau ca într-un weekend la munte, ci să transmită și un mesaj de susținere roșienilor. Am avut din nou ocazia să scandez "Uniți Salvăm Roșia Montană!" după o pauză parcă prea lungă. De asemenea, pe tot drumul spre Ţarina, coloana de ultraşi cânta: "Valori solide, principii sfinte, leagă-un între popor. Prin toată ţara, cu naţionala, Uniţi Sub Tricolor! Cu toată mândria, doar România, noi o reprezentăm. Independenţi şi fără concesii, Uniţi Sub Tricolor!"

Atmosfera fiind slabă la scenă, am adormit devreme și m-am trezit tot devreme. Roșia Montană era încântătoare, încă adormită de dimineață, în timp ce eu mergeam cu colegul Lupu să bem o cafea. La magazin, casierițele erau două fete din Abrud, studente la Cluj la arhitectură, care vara munceau la Roșia Montană, localitate ce trăiește mai mult ca oricând din turism, locuri de muncă create fără poluare. 

După ce toată lumea s-a trezit, s-a constatat că e nevoie de o expediție până Câmpeni pentru ceva provizii și pentru o scoate niște bani - în Roșia Montană sunt câteva bănci, dar nu sunt reprezentate toate companiile. Am mers cu Loredana, care era curioasă să vadă ceva nou în zonă, iar la Câmpeni merită măcar două obiective: statuia ecvestră a lui Avram Iancu (nu acest bust, şi el frumos, pe care l-am descoperit întâmplător) și Muzeul "Avram Iancu".

Am regăsit statuia ecvestră a lui Avram Iancu, realizată de Ion Dimitrie-Bârlad inițial la Târgu-Mureș, evacuată în 1940 la Câmpeni și rămasă aici. Mie îmi muriseră bateriile de la aparat, dar am avut noroc cu Loredana, altfel rămâneam fără nicio poză din oraș.

Din păcate, nu am avut noroc să găsim Muzeul "Avram Iancu" deschis, pentru că eram a doua zi după Sfânta Maria și probabil s-a profitat de sărbătoare să se închidă muzeul tot weekendul. Prost obicei, când cu astfel de ocazii ar trebui păstrate muzeele deschise, pentru a primi turiștii. Eu vroiam să revăd muzeul, pentru a-l fotografia mai pe îndelete, iar Loredana nu-l văzuse niciodată. Păcat.
Clădirea a fost renovată la exterior - bine cu excepția acoperișului și mai ales a turnului, care era din tablă, iar acum, fiind acoperit cu țiglă metalică, s-au pierdut unele elemente decorative.
Pe drumul de întoarcere ne-am oprit şi la Casa memorială Cloşca, pe care am găsit-o deschisă, deşi momentan nu era nimeni prezent. 

Ne-am întors la timp la Roșia Montană pentru a merge cu toții să vizităm galeriile romane. Eram vreo 100. Cât am așteptat să începem vizita, am văzut prin mulţime o variată colecție cu mesaje stângiste, sau la mișto. După o săptămână petrecută cu unioniștii la Izvoru Mureșului - îmbrăcați în tricouri cu mesaje patriotice - mesajele anarhiste sau bășcălioase erau un contrast puternic şi uneori deranjant.
Aici de exemplu e vorba de un tricou care denunță intervențiile americane de-a lungul timpului, dar este simplificată și falsificată istoria: intervențiile din Correa din 1950 și din Kuweit, din 1991, de exemplu, au fost în baza unui mandat internațional ONU și au împiedicat instaurarea comunismului în Coreea de Sud, respectiv instaurarea dictaturii lui Saddam Hussein în micuțul vecin al Irakului. Ambele state există astăzi şi trăiesc în libertate datorită Statelor Unite ale Americii. România, ca stat membru NATO, este mai sigură datorită aliaţilor noştri. Aceste lucruri nu sunt de neglijat.

Aici un mesaj mai ușurel, fără conotații politice: "Judgment day is here: show me your tits and I will judge'em."

Ghidul nostru, un miner căruia nu-i placea gălăgia pe care o făceam, fiind un grup prea mare ca să facă faţă. El face parte din societatea RoșiaMin, așa mi-a spus când l-am întrebat. Dumnealui ne-a explicat că galeriile de la Roșia Montană se întind pe o distanță de 150km și coboară până la 100m adâncime, adică rețeaua de tuneluri este de zece ori mai dezvoltată decât rețeaua de drumuri la suprafață.

Fiind atât de numeroși, era aproape imposibil să fac poze, așa cum îmi doream, în galerii. Nu aveam perpectivă, intra tot timpul cineva în cadru. Am preferat să trag cadre utilajelor de la suprafață, mai vechi sau mai noi, că acum câțiva ani îmi scăpaseră câteva.

Aici este un exemplu de șteamp modern, mecanizat.

Lângă, un șteamp tradițional, hidraulic, din lemn.

O gură de mină, reconstituită.

Iar turiștii se tot revărsau din mină, pentru că așa e la Fânfest. Pentru o vizită mai liniștită, trebuie aleasă altă perioadă.

În curte se află de asemenea un lapidariu.

Poate cea mai celebră piatră funerară este aceasta, cu o familie de coloniști romani.

Mie îmi place foarte mult și aceasta, foarte finuţă.

În centru a fost ridicat acest ansamblu, nu era acum câțiva ani. Și iată cum mă plimbam la Roșia Montană, cu tricoul Tinerilor Moldovei, o combinație foarte faină a două cauze în care cred.

Finalul vizitei a fost expoziția de fotografie - neschimbată.

Din nou am încercat să prind câteva cadre cu fotografiile de arhivă cele mai interesante, dar e destul de greu. Lumina nu e bună, iar noi fiind foarte mulți, am obstrucționat lumina ce pătrundea pe ferestre.

Foarte mult mă impresionează fotografiile cu copii mineri, o realitate a începutului de secol 20 și anterior.

Copiii erau cei care e puteau strecura în tuneluri înguste, unde adulții nu puteau pătrunde.

Viața de miner era dură, iar anii se pot citi pe chipuri.

În concluzie, galeriile romane de la Roșia Motană și muzeul alăturat trebuie vizitate de cât mai mulți; sunt o călătorie în alte lumi - lumea dacilor și romanilor de acum 2000 de ani și lumea generațiilor trecute de roșieni, din vremurile când valea răsuna de bocănitul șteampurilor. 

După ce am terminat vizita la galeriile romane, mai aveam o misiune de îndeplinit: desfășurarea tricolorului uriaș, în cadrul campaniei "Lunile Tricolorului". Dacă la Izvoru Mureșului am desfășurat drapelul pe un deal înierbat, la Roșia s-a ales o râpă, sub cuvânt că se vede bine din tot satul. Mă gândeam în sinea mea: "un tăpșan mai molcom nu se putea găsi, era musai râpa asta cu mult pietriș?"

Totuși, după ceva efort, în timp ce unii dintre noi țineam steagul de sus, iar alții au urcat panta să așeze faldurile, drapelul era desfășurat.

Succesul a fost sărbătorit cu torțe, cum se cuvine.

Am nimerit și momentul prielnic, la asfințit.

Într-adevăr, drapelul de 150 de metri putea fi văzut de departe în toată Roșia Montană.

"- Nene, dăm foc la cabană! 
  - Dă-i, tată, dacă ai bani!"
Așa a decurs dialogul, comic, dintre un prieten și cabanier. Într-adevăr, înainte de a pleca la concertul de final, suporterii au dorit să marcheze momentul ultimei seri, iar eu unul cred că a fost foarte reușit. 
Muzica, din nou, a fost slabă, și ne-am întors devreme. Cabanierul, foarte încântat de felul cum îi arăta pensiunea luminată de torțe (i-am dat și lui pozele), a scos țuică și vișinată pentru toată lumea. Nu a fost o idee chiar atât de bună, din punctul meu de vedere, pentru că țuica nu prea merge după bere, dar pe de altă parte nu e frumos să refuzi gazda. Cu ocazia asta mi-am adus aminte că nu am nicio plăcere să beau tărie, în afară de a accepta din politețe atunci când o gazdă oferă un păhărel, cum mi s-a mai întâmplat la ţară prin Transilvania, Maramureş sau Basarabia.  

A doua zi, am plecat pe rând. Din păcate, o săptămână plină, foarte frumoasă, se termina. Erau gata vacanțele pe anul acesta, dar cum putea să-mi pară rău când am făcut atâtea lucruri la care nu mă așteptam cu o lună în urmă, când am avut norocul de a cunoaște atâtea locuri deosebite și oameni faini?

În timp ce plecam, avea loc tradiționala manifestație de la sfârșitul Fânfest. Din nou, mi s-a părut că a fost mai puțină lume ca acum 2 ani... 
Am pornit. Inițial eram trei mașini, dar din păcate una dintre ele avea probleme serioase și a trebuit să întrerupă drumul la Alba Iulia. Una a rămas cu ei să-i ajute, iar noi am continuat. Drumul de întoarcere, ca și în alte dăți, a fost mai lung, mai dificil. După o pauză de masă la Sibiu, unde am prins o furtună și un curcubeu superb, am aflat, de la Loredana care plecase mai devreme spre Pitești, că Dealul Negru e blocat. Toată România era pe drumuri la mare și la munte. Am ocolit pe la Curtea de Argeș, dar nu ne-am putut bucura de peisaje - era deja noapte și eram obosiți, iar a doua zi lucram. Dar ce mai conta oboseala? Cum scria pe un banner al suporterilor Uniți ub Tricolor: "Cu Roșia Montană începe sau se termină totul", iar noi vom rămâne întotdeauna alături de ea, fără concesii.   

Comentarii