Muzeul de Istorie a Moldovei - Palatul Culturii

Palatul Culturii din Iași găzduiește Complexul Muzeal Național "Moldova", un grup de patru muzee: Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Moldovei și Muzeul Științei și Tehnicii "Ștefan Procopiu".

The Palace of Culture in Iași hosts the four museums of the "Moldova" National Museum Center: the History Museum, the Art Museum, the Etnographic Museum and the Technical and Science Museum "Ștefan Procopiu".

Pot fi vizitate separat, însă recomand vizita celor patru cu bilet de intrare de 40 de lei. Suplimentar, se poate urca în turn, taxa de 16 lei fiind mai mult decât justificată.

The museums can be visited individually or as a 40 lei package with an additional 16 lei for visiting the tower. It is worth it!

Din șirul acestor muzee, nu pot începe decât cu muzeul de istorie, desigur. Totodată, este logic, pentru că aici veți afla mai multe informații despre construirea și istoria clădirii emblematice a Iașilor.
Palatul Culturii este construit pe locul unde a existat curtea domnească, medievală. Construită prima oară de Alexandru cel Bun (1431), aceasta a fost extinsă odată ce Iași a devenit capitala Moldovei (1564). Puțini știu însă că actualul Palat al Culturii este a patra versiune de clădire pe același amplasament.
Întâi a fost palatul construit în 1804 de domnitorul Alexadru Moruzzi (în imagine). Clădire neoclasică proiectată de arhitectul vienez Johann Freywald, era deja o clădire impunătoare ce contrasta puternic cu orașul de la acea vreme. Se remarca prin numărul foarte mare de ferestre. Actualul palat păstrează unele linii generale ale acestei prime construcții, inclusiv unii pereți.

I shall start with the History Museum, which is also the logical choice because it gives a lot of information about the construction of this emblematic building.
The Palace of Culture is built on the site of the former medieval princely court. Built first under Alexander the Good (1431), it was enlarged once Iași became the capital of Moldova (1564). Few know that this is the fourth building on the same site.
First was the palace built in 1804 by Prince Alexandru Moruzzi (pictured). The neoclassical building by Austrian architect Johann Freywald was already an imposing building, very different from the rest of the city. It had a great number of windows. The present palace keeps some general lines from that first construction, including some of the walls.

După incendiul din 1827 care a afectat Iașul, inclusiv palatul, a fost construit "Palatul Ocârmuirii". Partea interesantă este că pentru acest palat este disponibilă și împărțirea interioară.

After a fire which in 1827 burned down much of Iași, the palace was rebuilt, bearing the name of "the Government Palace". We also have the interior sketch for this building.

După alt incendiu, în 1880, palatul a fost din nou modificat. În acea perioadă era cunoscut ca "Palatul Administrativ".

After another fire, the palace was again modified. During that time, it was known as the "Administrative Palace".

Începând cu anul 1904, palatul este reconstruit. S-a păstrat o parte din conturul vechiului edificiu, dar a fost mult extins și mansardat, totul sub forma unei arhitecturi neogotice îndrăznețe. Arhitectul este un nume mare: Ion D. Berindei. Lucrările au durat până în 1925, fiind întrerupte de Primul Război Mondial.

Starting with 1904, the palace was rebuilt. A large part of the contour of the old building was kept, but it was extended with additional wings and its roof was heightened. A renowned Romanian architect, Ion D. Berindei, directed the works. They lasted until 1925, being delayed by the First World War.

Amplele lucrări de restuarare din perioada 2008 - 2016 au scos la iveală multe informații despre incarnările succesive ale palatului, iar unele mărturii, precum acest zid din palatul domnitorului Moruzzi, au fost puse în valoare.

The ample restoration works from 2008 - 2016 revealed a lot of information about the successive reincarnations of the palace. Some elements, like this wall dating back to Moruzzi, were left uncovered.

Interioarele palatului sunt cel puțin la fel de impresioante ca exteriorul. Încă din Holul de Onoare, imaginația vizitatorului este solicitată de rozeta "Bestiarum". Acvile bisefale, dragoni, grifoni, lei și crini alcătuiesc un model preluat de la abația Saint - Pierre - sur - Dives din Normandia.

The interiors are at least as impressive as the exterior. Starting with the Honour Hall, the visitor's imagination is captured by the "Bestiarum" rosetta. The two headed eagles, dragons, griphyns, lions and lilies make a pattern inspired from Saint - Pierre - sur - Dives abbey in Normandy.

Mozaicul poate fi cel mai bine admirat de la etaj, după ce urcați scările principale.

The mosaic can be best viewed from the main stairs.

Scara conduce de asemenea către Sala Voievozilor, ce conține galeria voievozilor Moldovei și regilor României.

The stairs lead to the Princes Hall, containing the gallery of Moldova's princes through the ages, as well as Romania's kings.

Când află că ai vizitat palatul, orice ieșean mândru te va întreba: "ai văzut sala voievozilor?". Ei bine, pot insista și eu că nu trebuie ratată!

This hall is the pride of the people of Iași, and rightly so.



Cred că e de prisos să precizez că mi-au plăcut extraordinar medalioanele superb pictate, impecabil restuarate. Desigur, un loc de frunte îl are Ștefan cel Mare.

It is needless to say that I loved the superbly painted and impeccably restored medallions. Of course, a prime spot is reserved for Stephen the Great.

Dar și Mihai Viteazul este reprezentat, primul domnitor al tururor românilor.

Mihai Viteazul is also shown, as the first who reigned over all the Romanians, thus also Moldova, in 1600.

Domnitori războinici (Ion Vodă) sau cărturari. Astfel, puțini știu că Petru Șchiopul este primul domnitor din dinastia Basarabilor care a domnit în Moldova. A ctitorit mânăstirea Galata, iar în vremea lui Azarie a scris cronica ce-i poartă numele.

Warrior princes or scholars are presented alike. The one on the right, Petru Șchiopul (the lame legged) was the first from the Wallachian dynasty of the Basarab to rule over Moldova. He encouraged the historic literature and founded Galata Monastery.

Și generația pașoptistă este reprezentată, cu Alexandru Ioan Cuza și Costache Negri.

The generation that fought the 1848 Revolution is also represented.


Galeria se încheie, chiar în centrul sălii, cu cele două perechi fundamentale ale dinastiei regale: Carol I și Elisabeta și Ferdinand I și Maria.

The gallery ends with the portraits of the main royal couples: Carol I and Elisabeth and Ferdinand and Maria.

Sala "Henri Coandă", sau sala Curții cu Juri. În perioada în care palatul era centru administrativ, aici se desfășura activitate judecătorească. Poartă numele inginerului Henri Coandă, care a participat la construcția palatului: decorațiunile interioare au fost realizate după schițele savantului, dintr-un ipsos inventat de el. Denumit "bois-ciment" (lemn-ciment), imită nuanța lemnului de stejar și este foarte rezistent. Lambriurile Curții cu Juri sunt realizate din acest material  în stil neogotic anglo-saxon (îngerii ce susțin grinzile sunt inspirați direct din arhitectura Westminster Hall).

The "Henri Coandă" hall, or the Juror's Court. When the palace served as administrative headquarters, the judiciary functioned here. It bears the name of engineer Henri Coandă, who worked on the project and designed the interior decoration. They are made from "bois - ciment" (wood cement), gypsum imitating wood. The paneling is made of that material and the architecture is Anglo - Saxon, mirroring Westminster Hall.

Scara principală este decorată cu vitralii cu scene din istoria Moldovei.

The main staircase is decorated with scenes from the history of Moldova.

Muzeul de istorie propriu-zis nu este mare. De aceea am insistat mai palatului, un muzeu de istorie în sine. Expoziția istorică prezintă perioadele istorice succesive, deosebit de interesante fiind interioarele de secol 19.

The history museum itself is small, this is why I insisted on the whole palace, a museum in itself. The historic exhibition presents the successive historical periods, especially the modern times (19th century and onward).

uniformele și colecțiile de arme

uniforms and arms collections

cort turcesc recreat

Turkish tent

Câteva săli au fost lăsate libere, fiind arătată structura veche a palatului.

Some rooms were left free to show the old palace structure.

Piesa de rezistență a palatului rămâne vizita în turnul cu ceas. Cine a fost la Iași și nu a vizitat Palatul Culturii, e ca și cum a fost la Roma și nu a vizitat Vaticanul, iar dacă l-a vizitat și nu a urcat în turn e ca și cum a fost la Vatican, dar nu în cupola Basilicii Sfântul Petru.
Vizita se face în grupuri de maxim 8 persoane, cu ghid, la intervale fixe
- în imagine, șarpanta acoperișului și bolta Sălii Voievozilor -

The main attraction of the palace has to be the visit in the clock tower. Visiting Iași and not the palace is like visiting Rome and not the Vatican, and seeing the palace but missing the clock tower is like going to the Vatican but failing to climb in Saint Peter's dome.
The visit is by groups of 8 at fixed intervals, with a guide.
- pictured, the roof structure and the vault of the Princes Hall - 

În turn se află mecanismul ceasului, instalat în 1925.

The clock was mounted in 1925.

Mecanismul controlează 3 cadrane cu vitralii albastre cu cifre romane și motive zodiacale.

The mechanism controls the three clock faces made of stained glass, representing the Zodiac.

ecranul de pe fațada principală / the clock on the main facade

O secțiune transparentă dintr-un cadran lateral oferă această priveliște spre mansarda palatului, pe care străjuiesc cavaleri în armură.

A transparent section of the clock face offers this view towards the roof, guarded by knights.

Un eșafodaj de scări duce mai sus, în sala clopotelor. / Wooden stairs lead to the bell room.

Sala clopotelor este în sine o lecție de istorie. Cele opt clopote sună, la ore fixe, "Hora Unirii". În schela ce le susține se poat observa o gaură (colțul de sus din fotografie): a fost făcută de una dintre multele schije ce au lovit palatul în timpul bombardamentelor celui de-Al doilea război mondial. Iașul a fost ocupat, iar trupele sovietice și-au scrijelit numele pe clădiri și monumente (exact ca la Berlin). 

The bell room is a history lesson in itself. The eight bells chime the "Union Hora", a national song, at fixed hours. There is a hole in the iron structure sustaining the bells (upper corner in the picture): it was made by World War II shrapnel. Iași was occupied, and Soviet troops scratched their names on buildings and monuments (just like in Berlin).

Câteva scrijelituri din turn au fost păstrate, pentru posteritate, pentru a ne aminti de valoarea libertății și de consecințele pierderii ei.

Some scratches in the tower were kept for posterity, to remind of the price of freedom and of the consequences of its loss.

Din păcate, singurele priveliști din turn sunt oferite de ferestrele în cruce ale miradoarelor - cele patru turnulețe din colțuri ( în imagine, biserica "Sfântul Nicolae Domnesc"). Sunt și șapte ferestre pe fațada principală, dar sunt prea sus și oblonite. Aș sugera o mică estradă acolo, pentru ca turiștii să poată privi și bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. În rest, e perfect.

Unfortunately, the only views offered are the cross windows in the smaller towers at the corners (pictured, the "Saint Nicholas" Princely Church). There are also seven larger windows, but they are higher on the wall and have blinds. There should be a plaform built, for visitors to view Stephen the Great and Holy Boulevard. As for the rest, it is perfect.

Comentarii