miercuri, 17 mai 2017

Mânăstirea "Sfinții Trei Ierarhi"

Situată în inima Iașului, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, Mânăstirea "Sfinții Trei Ierarhi" uimește prin delicatețea sculpturii fațadei, o adevărată dantelă din piatră.

Found in the heart of Iași, on the main boulevard, Stephen the Great and Holy, the "Three Holy Hierarchs" monastery is delicately sculpted, like stone lace.

Este cea mai de seamă ctitorie a domnitorului Vasile Lupu (1634 - 1653) și totodată necropola familiei domnitorului, dar și locul de veci al lui Alexandru Ioan Cuza. 
Iubitor de lux, Vasile Lupu s-a asigurat că această realizare iese în evidență, în acest caz prin sculptarea întregii fațade de piatră, fapt unic în arhitectura românească.

It is the most important foundation of Prince Vasile Lupu (1634 - 1653) and it is also his family's necropolis. The remains of Prince Alexandru Ioan Cuza are also found there.
As he loved luxury, Prince Lupu ensured that this foundation stands out, so he has the whole facade intricately sculpted. It is unique in Romanian architecture.

Pisania mânăstirii, domnitorul a lăsat mărturie: "... am ridicat această ctitorie în numele celor trei sfinți: Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Ioan Gură de Aur și a fost sfințită în luna mai, ziua a șasea a anului 7147 (1639)".

The original inscription reads "... I erected this Monastery in the name of the three saints: Basil the Great, Gregory the Theologian and John Chrysostom and it was blessed in May, the sixth day of the year 7147 (1639)"

M-am străduit un pic să-mi iasă pozele; nu e ușor iarna și a fost mai tot timpul înnorat. 
Într-una din seri am fost întâmpinat la poarta mânăstirii de un om care așteaptă în mod obișnuit pomană acolo. Văzând că tot caut unghiuri spre turle, m-a apostrofat:
"Pentru fotografie, trebuie două puncte de fugă. Aici nu sunt două puncte, aici e o fațadă care nu merge. Crezi că te pricepi la fotografie? Habar nu ai." 
Un pic tulburător, un om al străzii să-ți vorbească de "puncte de fugă", dar aparențele sunt înșelătoare, fiecare om are o poveste, iar locurile sfinte cu atât mai mult prilejuiesc întâmplări neobișnuite.

I was trying to take a few good shots, and it is not easy in a cloudy winter day.
One evening I was greeted at the monastery gate with a man who probably usually waits for alms. He said to me: 
"For pictures, you need two vanishing points. Here, you can't have two vanishing points, here you have a facade and it doesn't work. You think you know photography? You know nothing."
A bit disturbing, a homeless man talking to you about "vanishing points", but appearances can be deceiving, every man has his story and holy places can occasion unusual events.

Unul dintre rezultatele "strădaniilor" cu "punctele de fugă". :) 

One of my efforts to capture "escape points" :)

- clopote vechi și stema Moldovei din perioada medievală -

- old bells and Moldova's emblem from the Middle Ages -

În curtea mânăstirii, Vasile Lupu a înființat o școală, "Academia Vasiliană", precum și o tiparniță, ctitoria fiind mai multe secole un punct de reper nu doar religios ci și cultural.

In the monastery courtyard. Vasile Lupu founded a school, the "Basilian Academy", as well as a printing press. His foundation was for many centuries a religious and cultural focal point.
Închisă o perioadă de regimul comunist, mânăstirea a fost redeschisă după anul 1989 și este astăzi un reper deschis în inima Iașului.

The Communist regime closed down the monastery, but it was reopened after 1989 and it is again an open beacon in the heart of the city.

joi, 11 mai 2017

Muzeul Memorial "Mihail Kogălniceanu"


Din păcate Muzeul Memorial "Mihail Kogălniceanu" era închis la momentul vizitei mele în Iași; aștept ocazia următoare.

Unfortunately, the "Mihail Kogălniceanu" Memorial Museum was closed when I went to see it; better luck next time!

marți, 9 mai 2017

Casa memorială "Nicolae Gane"


Din păcate nu am putut vizita casa memorială "Nicolae Gane", fiind în curs de restaurare. Aștept cu interes redeschiderea ei.

Unfortunately, I was not able to visit the "Nicolae Gane" memorial house, as it was being restored. I'm looking forward to seeing it when it re-opens.

joi, 4 mai 2017

Bojdeuca lui Ion Creangă

Am scotocit Copoul după bojdeuca lui Creangă. Este o căsuță cu povești, pentru că aici și-a scris Creangă "amintirile". Și drumul spre bojdeucă a fost, în sine, de poveste, fiind nevoie să cobor niște trepte pe "Strada Scăricica" pentru a ajunge la ea. 
Am intrat în curtea aflată pe o coastă de deal ca într-un spațiu fermecat. Mai la vale aștepta căsuța, încremenită, cu flori de gheață la geam. Bojdeuca în toiul iernii, atât de fragilă dar atât de trainică!

E cam deodată cu vârsta povestitorului, bojdeuca, socotind că Ion Creangă s-a născut în 1837. În orice caz, e de dinainte de anul 1850. Creangă a locuit aici între 1872 și 1889, an în care a devenit, la fel ca Mihai Eminescu, nemuritor în amintirea noastră.
Vizita bojdeucăi este o istorisire, prin darul doamnei muzeograf, care a prezentat spațiile interioare - cele două cămăruțe și cerdacul - chiar prin intermediul unor povestiri sau scrisori ale lui Creangă, scrisori trimise lui Mihai Eminescu, aflat un timp la București, dar de asemenea o vreme oaspete în Mahalaua Țicăului.

"Ai plecat și mata din Ieși, lăsând în sufletul meu multă scârbă și amăreală. Această epistolie ți-o scriu în cerdacul în care de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase... frumoase... Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopți albe când hoinăream prin Ciric și Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieșul nostru uitat și părăsit de toți. Și dimineața când ne întorceam la cuibar, blagosloviți de agheasma cea fără de prihană și atât de iertătoare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine știe ce nelegiuire am făptuit și noi. (...) Ce-i cu Bucureștiul, de ai uitat cu totul de Ieșul nostru cel oropsit? Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin."
(în imagine, dealul Șorogarilor și "Valea Plângerii", văzute din cerdac)

Tinca. Tinca este Ecaterina Vartic, cu care Ion Creangă și-a împărțit ultimii 17 ani din viață. "Mică la statură, ageră, subțire și plăcută la înfățișare". Chiar povestitorul amintește, în câteva rânduri lăsate posterității, despre cum s-au cunoscut: "Astăzi, 16 ianuarie 1872, s-a întâmplat un plăcut accident pentru mine. (...) Mi-am luat în casă și o țățacă tinerică, de nouăsprezece ani, pe Ecaterina Vartic, ca să aibă grijă de băiat (Costache - fiul din prima căsătorie) și de mine, că de când m-a lăsat diavolița (Elena Grigoriu, prima soție) nu-s nici bărbat însurat, nici vădoi, ci cum e mai bine; și una, și alta. Lumea, cum e lumea, că numai moartea-i astupă gura, zice multe, dar cine stă s-o asculte? Zice că Tinca-i prea tinerică pentru un drac bătrân ca mine. Zice că mi-am făcut-o țiitoare, dacă nu mi-am putut-o face nevastă. Vorbească lumea până ce i-o ajunge gura la urechi! La spartul târgului, se vede că și țăranul cel mai prost are noroc, că țățaca mea e înger de zugrăvit pe icoană."
(în imaginea de pe perete, portretul Tincăi)

A avut noroc Ion Creangă, dar nu era nici el de colea. Năzdrăvanul "Ionică" din "Amintiri", pofticiosul "Popa Smântână" de la biserica "40 de sfinți", iubitorul de animale care aciuase pe lângă bojdeucă se aciuaseră peste 30 de pisici, spiritul impulsiv care la Golia trăgea cu pușca pentru a alunga ciorile de pe turlă, Creangă era un nonconformist. Întreaga biografie și operă, unde uneori se întâlnesc Ispirescu și Caragiale, o atestă. La fel ca Eminescu, un critic al moravurilor vremii - mai ales în rândul preoțimii în care nu se simțea în largul lui, ar fi fost probabil, în vremurile noastre, un "tânăr frumos și liber". 
Cămăruțele bojdeucăi conțin numeroase obiecte care au aparținut scriitorului sau familiei, precum tocul, călimara, un scrin imens, o icoană și portretul său. O comoară, păstrată cu grijă de fiul său și de prieteni.

Era 1918, era încă război și Iași era capitala țării când, la 15 aprilie, bojdeuca din Mahalaua Țicău se deschidea publicului. Prima casă memorială în România, pentru cel care a făcut nemuritoare copilăria la sat.